Hackerul s-a infiltrat în rețeaua informatică a Jet Propulsion Laboratory (JPL) din Pasadena, California, forțând NASA să deconecteze temporar sistemele de control pentru zborurile spațiale ale instituției vizate.
Atacul a început în aprilie 2018 și a continuat aproape un an, a dezvăluit inspectorul general al NASA, într-un raport publicat pe 18 iunie.
Infractorul s-a folosit de un dispozitiv care costă 35 de dolari, botezat Raspberry Pi, de mărimea unei cărți de credit și care se conectează la televizor. Este folosit mai ales de copiii din țările în curs de dezvoltare pentru a învăța să programeze. Respectivul dispozitiv a fost conectat la sistemele JPL, iar hackerul a sustras circa 500 de megaocteți de date.
Printre datele furate se numără două fișiere confidențiale care conțin date științifice obținute de roverul Curiosity, ce se află pe planeta Marte. Un alt fișier conținea date privind tehnologii care puteau fi utilizate de armată. Hackerul a reușit să se infiltreze în două dintre cele trei rețele principale ale JPL, potrivit raportului.
NASA s-a temut că hackerul ar putea trece de la centrul din California la altele, mai ales la Johnson din Houston, unde se găsește sala de control pentru Stația Spațială Internațională și misiunile spațiale cu echipaj uman. În cele din urmă, Centrul Houston s-a deconectat de la portalul JPL, pentru a evita o breșă de securitate. În luna martie, centrul nu era conectat total la sistemul JPL.